„Nu sunt un om fără suflet, îi văd și eu cât de chinuiți sunt, dar când ești șef de stat în loc de inimă trebuie să ai uneori o piatră. Noi trebuie să ne menținem propria noastră procedură. Noi nu avem de ce să primim artificial 1.700 sau 7.800 de cetățeni despre care habar n-avem care este felul lor de a fi. Intrăm în zona unei chestiuni majore de securitate pentru Uniunea Europeană și avem obligația să distrugem capacitățile de transport peste mare înainte ca ele să plece de la cheu, când nu au oameni pe ele”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că se va discuta în CSAT referitor la numărul de refugiați pe care îl poate primi România, adăugând că la graniță s-au luat „măsurile necesare”.
Întrebat dacă a fost stabilită o cotă de refugiați pe care România îi poate primi, Ponta a spus că acest lucru se va discuta în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
„O să avem o discuție în cadrul CSAT, am discutat și cu președintele, ministrul de Interne, vicepremierul este cel care elaborează toate documentele și la final vă anunțăm. Vă pot spune doar un singur lucru, că nu stăm cu mâinile în sân, că suntem pregătiți, însă important este ca deciziile și comunicarea să le facem coordonat”, a declarat premierul, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, după ce a participat la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.
Ponta a mai spus însă că nu s-a stabilit o dată pentru venirea în România a primului val de refugiați.
„Dacă o să avem CSAT și ne prezintă vicepremierul, ministrul de Interne documentele și le aprobăm, atunci vom comunica. Vreau doar încă o dată să spun că suntem pregătiți”, a mai spus premierul.